Razboiul ciudat

Războiul ciudat[1] a fost o fază de la începutul celui de-al doilea război mondial, marcată de forte puţine operaţiuni militare pe frontul de vest, în lunile care au urmat invadării Poloniei de Germania Nazistă, şi care a precedat Bătălia Franţei. Deşi marile puteri europene au declarat război una celeilalte, nicio parte nu s-a aventurat în lansarea unor atacuri de amploare, în perioada respectivă fiind doar câteva lupte terestre lipsite de importanţă şi câteva raiduri aeriene.

În timp ce marea majoritate a efectivelor germane erau antrenate în luptele din Polonia, o forţă germană foarte mică apăra linia Siegfried, de la frontiera cu Franţa. De cealaltă parte, pe Linia Maginot, trupele franco-britanice şedeau pe poziţii, implicându-se doar în câteva hărţuieli minore. Royal Air Force a paraşutat fluturaşi de propagandă deasupra Germaniei, iar în Regatul Unit au sosit unităţi canadiene, dar, în această vreme, pe frontul de vest a fost un calm straniu timp de şapte luni. Puterile aflate în conflict s-au ciocnit în schimb în timpul luptelor din Norvegia. În cursa pentru reînarmare, Anglia şi Franţa au început să cumpere mari cantităţi de arme de la fabricanţii din SUA, în încercarea de a-şi suplimenta stocurile neacoperite de producţia naţională. Deşi îşi declarase neutralitatea, Statele Unite au contribuit la înarmarea Aliaţilor occidentali prin vânzări la preţuri preferenţiale, iar mai târziu prin programul lend-lease. Ar trebui spus că, în deceniul al patrulea, e adevărat că la o scară mai redusă, companiile private din SUA şi Regatul Unit contribuiseră la reînarmarea Germaniei, fără ca guvernele lor să reacţioneze în vreun fel. Astfel, unele dintre avioanele de vânătoare germane fuseseră dotate cu motoare britanice, iar americanii contribuiseră cu materii prime de importanţă strategică la reînarmarea Germaniei. Eforturile germanilor de oprire a comerţului transatlantic cu arme, muniţii şi materiale strategice au dus la declanşarea celei de-a doua bătălii a Atlanticului.